trip mai vechi, dar tot revelator

astazi m-am trezit cu un gand: sa ma fac mai desteapta. cum? am auzit ca oamenii cu fruntea inalta sunt destepti. asa ca, am inceout sa-mi smulg perii din varful capului. ma gandeam sa astept pana imbatranesc, si atunci o sa-mi pice ei de la sine.. da' nu mai am rabdare. vreau ACUM sa fiu mai desteapta. singura problema e: ce ma fac cand imi cresc perii la loc? irasi devin proasta?! nicio problema! ii smulg din nou..!

trip de dimineata

pe strada.
umblam ingandurata prin racoarea diminetii...si imi vine o idee. o sa scriu o carte. nimeni pana acum nu a mai scris o asemenea carte. treaba asta incepe asa: fiecare capitol al cartii il voi scrie tripata. primul capitol se va numi "first joint" (titlul e in lucru). imi voi inregistra pe un reportofon toate tripurile, tampeniile pe care le zic si le voi gasi o legatura. o sa incerc sa nu le schimb ca sa aibe o anumita fluenta, le voi lasa exact asa cum le-am descris. m-am gandit sa am pe la sfarsitul cartii capitole de genul: "ex 2/3". asta va fi un alt fel de trip-alta mancare de peste.(nu mai tin minte care e faza cu ex 2/3...) oricum, eu zic ca toti or sa auda si or sa si-o imprumute intre ei. cartea asta o sa fie un alt reper dupa care iti dai seama daca o persoana e "misto", "cool" sau cu o anumita "cultura underground" demna de un grup avanagardisto-boemo-rebelo-inteligento-genialo-funno-artistico (se mai poate continua, dar pana aici!). m-am gandit si la coperta. as avea nevoie de un tip din grupul mentionat mai sus, care sa-i faca un desen sugestiv, daca nu-mi place, atunci voi incerca sa desenez eu coperta...bineinteles tripata! SAU! acum, exact acum mi-a venit o idee mult mai geniala! coperta va fi descrierea desenului! si pe alocuri va fi desenat un mini desen facut de mine, evident. cam asa ar arata:

pe o foaie alba imaculat o linie rosie subtire si enervanta taie perpendicular marginea. din linia asta la un moment dat (desen) apare o vaca care joaca solitaire. (desen)
vaca e maro si pe ea apare un sticker mov pe care scrie
Novatini(sau cum naiba se numeste). din coarne porneste o
ata de rufe cu cativa boxeri verzi si mov agatati aiurea. pe
boxerii mov sta o cioara slaba atat de mica incat trebuie sa te
chiorasti sa o vezi. cioara asta tine o bucata mare de cascaval in
gura. deci bucata de cascaval e extrem de mare fata de cioara. sub toata povestea asta cu vaca, cioara si cascavalu apare un lac jegos, plin de matasea broastei. (desen)
intr-un colt al lacului e aruncat un closed semi scufundat in apa.
pe malul lacului un nene sta si se pisa in timp ce se scarpina la
ceafa. pe celalalt mal al lacului apare o veverita cu o bomba in
mana. si pe coada ei stufoasa are un petec ras in forma de Zvastica
si pe umar un batic rosu.
deci cam asa ar arata coperta. mi-e lene sa continui cu descrierea, este un exemplu :) c'est un sketch ;)

cand totul iti aluneca printre degete

astazi am salvat un porumbel. este al 3-lea pe care-l salvez. primul a fost lovit de o masina in fata mea. a cazut pe mijlocul drumului si masinile treceau la milimetru pe langa el. am fugit, l-am luat in brate, l-am incurajat spunandu-i ca-si va reveni, l-am dus in casa, l-am tinut cateva zile, apoi i-am dat drumul sa zboare. l-am salvat.
pe al doilea l-am gasit pe marginea trotuarului. era mic, golas cu ochii intredeschisi. primul instinct a fost sa-l iau in brate si sa-l duc acasa, dar am continuat sa merg mai departe gandindu-ma ca asta e viata, asta e cursul ei, si porumbeii mor. dupa cativa pasi am vazut o pisica. dupa alti pasi m-am gandit ca pisica il va prinde si-l va manca. din nou m-am gandit ca asa e firesc, asta e natura, cei slabi mor, iar cei puternici rezista. am ajuns in fata blocului si m-am oprit. m-am gandit ca porumbelul ala poate fi salvat. atat mi-a trecut prin minte. in secunda doi am fugit sa-l iau, cand am vazut ca pisica aceea era la cativa centimetri de el. l-am luat repede si i-am zis ca totul va fi bine, ii voi oferi eu toata dragostea de care are nevoie. l-am hranit, si-a revenit, dar peste cateva zile starea lui a inceput sa se agraveze. nu mai manca, nu-si mai deschidea deloc ochii...era clar. intr-o noapte, dupa ce nu mancase de aproape 2 zile, l-am tinut in brate si ma rugam sa se faca bine. puitul a inceput din senin sa se zbata si a picat din bratele mele si se tara pe jos. isi dadea ultima rasuflare. in momentul ala am tipat si mii de lacrimi mi-au inundat ochii. puiutul a murit. a doua zi l-am inmormantat(prefer sa zic asa, decat ingropat) in gradina din fata blocului.
astazi am salvat un porumbel. e al treilea pe care-l salvez. e alb cu pete negre, parca e dintr-o poveste. si povestea aceasta se repeta, era sa fie mancat de o pisica, tot alba cu pete negre. l-am dus acasa, i-am verificat aripile sa vad daca nu sunt rupte. parea bine, parea ca peste 3 zile isi va lua zborul. am ajuns in seara asta acasa si mama dezamagita mi-a spus ca porumbelul e bolnav. am mers pe balcon si l-am vazut impietrit intr-un colt. l-am luat in maini si am simtit miros de putred...suna foarte ciudat, dar uneori parca bolile au un miros...nu sunt nebuna. acum mi-e frica. nu pot sa vad cum un alt porumbel salvat de mine moare. nu vreau sa se repete istoria. dar problema e ca nu am ce sa fac...chiar nu stiu ce sa fac. o sa-l duc la veterinar, dar mi-e frica ca nici el nu va stii ce are, plus ca mai e faza asta "cine e curios de un porumbel?!"... trebuie sa amintesc ca pe cel de-al doilea porumbel l-am dus la veterinar, iar raspunsul acestuia a fost: "nu stiu ce e cu el, nu am cum sa vad ce se intampla in interiorul lui. da-i medicamentu asta." a durat 2 minute controlul. oare la fel imi va spune si la asta? incerc sa fac tot posibilul pentru porumbelul asta sa fie bine din nou, dar singura chestie de care mi-e frica si sunt constienta, este faptul ca nu pot sa fac anumite lucruri. ii ofer un loc sa doarma, ii ofer hrana, afectiune, sperante, dar nu pot sa-i ofer ajutorul de care are nevoie el de fapt. sunt lucruri pe care nu poti sa le oferi. nu pot sa-i dau zile in plus porumbelului. nu pot sa-l vindec miraculos...degeaba imi doresc din tot sufletul daca nu pot sa-i fac nimic, cand eu de fapt as face totul. momentele astea mi se par cel mai greu de suportat. sa ajungi sa-ti dai seama ca uneori chiar nu se intampla asa cum iti doresti tu, si nu doar iti doresti, chiar faci tot ceea ce-ti sta in putinta, dar tot degeaba. in momentele astea iti dai seama cat de mult conteaza un ajutor in plus, un ajutor inexplicabil. da, am nevoie de un Dumnezeu, daca asa i se spune...

trip urban

am zis ca voi incerca sa va ajung din urma. eh..nu prea reusesc. ma plictisesc groaznic in orasul asta micut si ambitios(macar) uitat de restul tarii in vestul tarii (intelegeti?), dar macar vanat de vecini ;) . nu credeam ca o sa zic in viata mea urmatoarele cuvinte: "mi-e dor de Bucuresti!!!" (exact asa cu 3 semne de exclamare) si "Aradul asta infect...:( " iubesc orasul asta, tot ce tine de el...Muresul, malul interminabil care da la un moment dat si in Ungaria (vecina), Joy's-ul, strandul, teatrul, in special pe cei de aici ii iubesc cumplit! dar acum iubesc Bucurestiul, agitatia fara capat, traficul nebun, betonul incins de soare, nebunii care umbla haotic pe strada, pe cei doi care ma ajuta sa evadez din nebunia aceea continua, in cei doi am gasit singurul loc din Bucuresti in care simti ca esti protejat. sentimentul pe care-l am cand sunt cu ei e parca sunt deasupra unei custi de animale salbatice, pe un pod de lemn masiv. stam intinsi pe burta si ne uitam la animale. ne miram cum de pot fii atat de salbatice, ne gandim cat de imposibila e omenirea in cusca aceea.
sunt cateva persoane acolo (buc) cu care am sentimentul asta. acasa(arad) e altfel. peste tot e siguranta, cel putin asta simt eu. aici suntem domestici toti. aici nu avem poduri peste oras, nu exista oameni care privesc de sus, aici toti se privesc de la acelasi nivel. pacat, in schimb, ca majoritatea sunt simplii si mediocrii. mi-am dat seama ca asta e din cauza faptului ca e mic si calm si nimic nu te solicita sa fii altfel, sau sa privesti lucrurile altfel. suntem doar cativa aici care ne-am largit perspectivele si ne-am dat seama cate lucruri exista in jur. mi-e frica ca incep sa am "aere de capitala", dar aere, besini, ce or fi ele, asta e adevarul. nu poti sa fii altfel daca nu iesi si dai cu capu de alte chestii. Arad si Bucuresti, atat de diferite si atat de departe unul de celalalt. mi-am mai dat seama (nu trebuie sa luati ca atare ce zic acum, cititi cu un iz de umor) ca aici de aia toti de varsta mea bem ca porcii in fiecare weekend, de aia mergem pe strand si urlam pana dimineata pentru ca nu ai ce sa faci altceva, de aia devenim toti alcoolici, alcoolul ne ofera o lume feerica si paralela si mai nebuna :P. da...peste tot sunt alcoolici.
mi-e dor de zilele in care exploram tot malul si toti copacii care inpanzesc Muresul, dar nu mai pot face asta acum. in primul rand pentru ca nu as mai avea cu cine si in al doilea rand m-am ramolit in privinta asta... trist as spune.
mi-e dor de voi si de pod! :*

trip revelator

in momentul acesta imi incalc unul din cele mai bine inradacinate "principii" d'ale mele ..anume sa nu-mi fac blog. de ce? pentru ca ma enerveaza ideea de blog. pentru ca e o alta forma de Hi5, e un Hi5 mai "intelectual". pararea mea... . inloc sa-ti pui poze(care contin peste 1000 de cuvinte) postezi niste texte, ganduri, chestii. pentru mine a scrie e ceva mult mai mult decat un blog..pana si numele de blog ma irita. vad in scris o chestie intima, o activitate pe care o faci tu cu tine si fara comentariile altora(asta in cazu in care nu esti scriitor, si cum eu nu sunt.."pam-pam"). nu vreau sa par genu ala de copil care zice ca nu-i place supa de rosii dar el tot o mananca in continuare, chiar nu asta e ideea. ideea e ca eu acum ma "lupt" cu mine insami, stau de vorba cu mine si apoi arat lumii ce am discutat cu mine insami in contradictoriu. cu toate astea, ceea ce mi se intampla exact acum e un trip revelator. unul din motivele pentru care m-am decis sa-mi fac blog sunt ei doi..Diana si Dinu a.k.a Chandler si Monica. o fac pentru ca vreau sa fim mai aproape unul de celalalt, pentru ca intr-o buna zi o sa stam impreuna :), pentru ca ceea ce avem noi acum ma determina atat de tare sa trec peste "principiul" meu, pentru ca suntem "atat de diferiti" si cu toate astea la fel, pentru ca suntem niste copii pierduti in haosul din tineretea noastra...ne dorim atat de multe..o ardem boem, frate! o sa luam Friends de la inceput, pentru ca vrem sa fim pe aceeasi lungime de unda toti 3 :) (e o chestie pe care doar noi o intelegem).
si acum o chestie inteligenta de final... "tineretea nu este o virtute...este o trufie"
va urma...